marți, 25 ianuarie 2011

-primul profesor universitar


• Ţuţuianu Cerasela- sora mea multumesc din suflet.
Palestiniana Kulthum Odeh (1892 -1965) prima femeie profesor universitar din lumea arabă

E un lucru cunoscut deja că Palestina are cel mai mare număr de intelectuali din lumea arabă. Kulthum Odeh este unul dintre ei, ea e prima femeie care a deţinut titlul de profesor universitar din Orientul Mijlociu. S-a născut in orasul Nazareth în 2 aprilie 1892, fiind a cincea fiică a unei familii creştine palestiniene faimoase. După ce a absolvit şcoala primară în oraşul ei natal a fost înscrisă la ,, Seminarul rus'' din Bait Jala. La 16 ani a terminat şcoala şi s-a reîntors în Nazaret, unde a lucrat ca profesoară în cadrul Asociaţiei Ruse. A început să scrie pentru revistele "Alnafaes Alassryah" din Haifa, "Alhilal" din Cairo şi "Al-Hasnaa" din Beirut.În acel timp existau în Palestina peste 50 de reviste şi ziare. A avut ocazia prin natura muncii ei să-l întâlnească pe reputatul orientalist rus Raczkowski care a vizitat Palestina între anii 1908 -1910. În anul 1913 Kulthum s-a întâlnit cu cel care avea să-i devină soţ, doctorul rus Ivan Vasilev care lucra într-un spital din Nazaret. Ea avea 22 de ani, familia s-a opus acestei căsătorii deoarece era ceva neobişnuit ca o fată palestiniană chiar şi creştină să se căsătorească cu un străin. La scurt timp după căsătorie ei au plecat în Rusia unde au locuit până la revoluţie. Dupî 5 ani de la căsătorie soţul ei se îmbolnăveşte de febră tifoidă şi moare, Kulthum rămâne singură cu cele trei fiice ale lor. Lucrează pentru a-şi întreţine fiicele şi îşi continuă studiile. Este numită în anul 1928 lector la facultatea de limbă arabă din cadrul Universităţii din Leningrad. După aceasta ea fondează Institutul dialectelor arabe la Universitatea din Moscova. Este prima femeie arabă care deţine titlul de profesor universitar. În 1928 se reîntoarce în Nazareth unde se întâlneşte cu membrii forumului intelectualilor palestinieni din Ierusalim. Dintre ei îi enumerăm pe Khalil Alskakini, Adel Jabr, Lindly Saliba Aljawzişi Georgi Halabi. Kulthum apără dreptul poporului ei şi când Uniunea Sovietică recunoaşte în 1948 Statul Israel îi trimite lui Stalin o scrisoare în care condamnă vehement gestul. Răspunsul nu întârzie să apară şi este arestată. Prietenii ei din lumea academică rusă în frunte cu orientalistul Kraczkowski sunt alături de ea şi îi garantează eliberarea. O perioadă lucrează ca asistentă medicală apoi ca profesor la facultatea de limbi orientale din Saint Petesburg, în anul 1928 obţine doctoratul cu o teză despre dialectele arabe. Devine un nume de referinţă în Rusia, unde publică numeroase cărţi despre învăţarea şi predarea limbii arabe. Traduce cărţi din arabă în rusă, publică o serie de articole în revista egipteană Al Hilal. După câţiva ani i se face dor de casă şi pleacă să îşi viziteze familia din Palestina. Este vizitată de mulţi intelectuali palestinieni care vin să-i ureze bun venit acasă. Alhaji Amin Hussein o viziteaza şi el şi îi propune să rămână în Palestina şi să lucreze la Ministerul Palestinian al Educaţiei. Acceptă cu condiţia de a-i fi garantată securitatea, deoarece ea avea vederi marxiste în acel timp, iar Palestina era sub control britanic. I se confesează lui Al Haj Amin Hussein ca din cauză că ţara ei era sub mandat britanic mult timp i-a fost teamă să se reîntoarcă acasă. Al Haj Amin Hussein îi spune
,, of, fata mea eu nu îţi pot garanta nimic, nici măcar nu pot să garantez că barba mea va fi în siguranţă. Se reîntoarce în Rusia, iar după primul război mondial se mută la Moscova, unde continuă să predea la universitate şi este de asemenea un membru activ al Asociaţiei culturale sovieto-arabe. În 1962 primeşte medalia de onoare. Moare pe 24 noiembrie 1964 şi este îngropată la Moscova, pe piatra ei de mormânt este scris în limba arabă ,, un exemplu de viaţă demn de urmat''.
Jurnalistul şi gânditorul Salem Jubran a scris despre ea că
,, biografia lui Kulthum este despre o femeie foarte talentată şi harnică. Ea şi-a dedicat întreaga viaţă cercetării şi studierii culturii arabe clasice, a construit un pod de cunoaştere între două mari civilizaţii, lumea arabă şi Rusia. Viaţa şi lupta doamnei Kulthum este aproape la fel cu a multor palestinieni, familia ei a fost nevoită să ia drumul exilului şi să se împrăştie prin lume. Verişorii ei au plecat la Damasc iar nepoţii în SUA. În timpul cât a lucrat în Rusia, ea nu a putut să viziteze Palestina, dar Palestina a venit în vizită la ea. Mulţi oameni de cultură au vizitat-o în Rusia. Palestina nu a fost niciodată un loc dominat de ignoranţă şi primitivism, aşa cum încearcă unii să sugereze. Kulthum are un aport important in câmpul istoriei literaturii arabe, al limbajului teatrului şi în domeniul literaturii comparate. De asemeni ea este autoarea unor manuale de învăţare a limbii arabe pentru vorbitorii de limba rusă. Ea a tradus în limba rusă cartea ,, Pământ,muncă şi apă “ lui Elnun Ayub Al-Iraqi. Această mare femeie palestiniană a rămas în patrimonial culturii arabe pentru totdeauna, datorită curajului de care a dat dovadă ca deschizătoare de drumuri

2 comentarii:

  1. interesant de stiut ff frumos in fiecare colt de lume exista oameni ca aceasta femeie, minunati doar la cate au facut ca noua sa ne fie bine acum si nu-i mai pomenim sau chiar omenirea a uitat de ei

    RăspundețiȘtergere
  2. Ca atitea alte destine,Kulthum Odeh,lasa in urma ei o zestre spirituala Palestinei,si acest lucru nu va fi uitat....

    RăspundețiȘtergere