Duplicitatea internationala in tratarea cauzei palestiniana

    Conceptul de duplicitate a aparut in discursul politico-informational arab in contextul raportarii politicii americane la criza din Golf, spre deosebire de raportarea aceleiasi politici la situatia cu care se confrunta teritoriile palestiniene.

Criza din Golf a evidentiat duplicitatea declaratiilor aflate sub legitimitate internationala si a discursului American imperialist, duplicitate vizibila in incercarile de ascundere si falsificare a realitatii situatiei din “Zona Golfului” si, in general, a situatiei din “Orientul Mijlociu”, prin utilizarea fara asemanare in istoria relatiilor internationale a mijloacelor de informare si a miscarilor strategic planificate in plan diplomatic.

Profesorul american Naomi Chomski a scris ca “noua ordine mondiala dezavantajeaza popoarele Orientului Mijlociu, promovand drept stat castigator statul agresiv, care refuza orice demersuri diplomatice serioase pentru dezarmare, pentru a renunta la armele grele sau pentru discutarea reala a problemelor de securitate”, adaugand faptul ca in Orientul Mijlociu, agresive sunt ocupatiile israeliene si invaziile statului israelian in Liban, precum si refuzul acestuia de a respecta decizia Consiliului International de Securitate nr. 425, unde statul israelian aplica ”operatiunile americane” prin terorizarea zonei ocupate si bombardarea acesteia oricand doreste, permitand astfel turcilor accentuarea oprimarii populatiei kurde. Chomski a afirmat de asemenea ca Statele Unite reprezinta ”unul dintre cei mai mari violatori ai principiilor pe care se lauda ca le apara”

Conceptul duplicitatii

Reglementarile in politica legitimitatii internationale si in politica din culisele acesteia au fost influentate semnificativ de politica S.U.A., a carei influenta s-a extins si asupra tuturor mijloacelor de informare occidentale si chiar asupra opiniilor unor lideri precum F. Meteran, care a afirmat necesitatea solutionarii Crizei din Golf, fara a mentiona etapele acesteia, afirmand totodata faptul ca este necesara asumarea responsabilitatii de catre comunitatea internationala fata de cauza palestiniana dupa solutionarea Crizei din Golf.

In urma celor mentionate se poate observa faptul ca acest concept al duplicitatii porneste de la urmatoarele realitati:

1)                 Este necesar sa atragem atentia comunitatii internationale asupra nerespectarii si desconsiderarii cauzei palestiniene si poporului Palestinian de aproximativ 65 de ani, nerespectarea deciziilor internationale cu privire la cauza palestiniana, precum Rezolutia Nr. 181 privind divizarea Palestinei in trei parti: un stat israelian, un stat palestinian si orasul Ierusalim ca oras international aflat sub administratia Organizatiei Natiunilor Unite. Important de retinut este faptul ca aceasta rezolutie este

a)     faptul ca infiintarea unuia dintre cele doua state conditioneaza existenta celuilalt

b)    decizia a fost luata in momentul in care Palestina se afla sub ocupatie britanica, englezii preluand mandatul O.N.U. asupra Palestinei dupa ce a invins Imperiul Otoman. Poporul palestinian, conform Cartei O.N.U. era un popor din categoria A, acest lucru insemnand ca era un popor cu dreptul la independenta; drept urmare, ocupatia britanica si-a schimbat rolul din ocupatie in mandate international asupra Palestinei, pentru a pregati poporul pentru obtinerea independentei. Sub pretextul pregatirii pentru independenta, Marea Britanie a impus urmatoarele:

-        sprijinirea miscarii sioniste care a pornit prin promisiunea lui Arthur James Balfour, fost ministru de externe al Regatulu Unit al Marii Britanii, promisiune realizata prin intermediul declaratiei emise de catre acesta in anul 1917, in care a promis evreilor un ”camin national”, generand astfel un val mare de imigranti evrei legali si ilegali, ce au venit sub pretextul dreptului istoric si religios al evreilor in zona. In anul 1947, prin Adunarea Generala a Consiliului O.N.U. s-a impus adoptarea deciziei divizarii Palestinei sub Rezolutia nr. 181, incalcandu-se astfel legea internationala.

-        In anul 1948, cand mandatul lui a luat sfarsit, in loc ca poporul Palestinian sa fie pregatit pentru independenta sa, imigrantii straini ai Palestinei au declarat infiintarea statului Israel pe pamantul Palestinian. Tot in acelasi an a fost adoptata Rezolutia nr. 194 privind reintoarcerea refugiatilor palestinieni la proprietatile lor care au fost ocupate de straini imigranti prin forta, teroare, distrugeri si crime, si care au fugit in tarile arabe din jurul Palestinei istorice, chiar si in teritoriul fostei lor tari ce fusese declarat noul stat numit Israel. Unii au devenit cetateni israelieni, altii refugiati in teritoriile care au ajuns sub administratie iordaniana (precum Cisiordania si Fasia Gaza), numite acum teritoriile palestiniene ocupate de Israel. Conform acestei decizii refugiatii palestinieni au dreptul de a se intoarce oriunde doresc in tara lor, fara dreptul de a primi despagubiri.

-        In anul 1978, Israel a ocupat restul teritoriilor palestiniene, mai sus mentionate drept Cisiordania si Fasia, precum si Ierusalimul de Est. In ciuda deciziei internationale a Consiliului de Securitate O.N.U. Nr. 242 din acelasi an, privind retragerea imediata si neconditionata a Israelului din teritoriile arabe ocupate, Israelul a mentinut ocupatia sa asupra teritoriilor arabe pana acum, declarand chiar anexarea inaltimilor Golan din sudul Siriei, a Ierusalimului de Est si divizarea Cisiordaniei in 64 de bucati.

Duplicitatea este deci vadita in actiuni realizate sub umbrela legitimitatii internationale prin punerea in aplicare a deciziilor internationale, in contextul cauzei palestiniene notata drept egala cu Criza din Golf.

Lumea occidentala a acceptat violarea drepturilor Palestinei, precum si expulzarea poporului palestinian fara atentie si fara sustinere, prin recunoasterea Israelului ca stat, fara a misca un deget fata de drepturile refugiatilor palestinieni expulzati de pe pamantul lor prin forta si teroare, dreptul lor in tara proprie ramanand doar cerneala pe hartie pana in ziua de astazi.

In anul 1967, Israel a declansat un razboi de agresiune asupra multor state arabe, ocupand restul ramas din teritoriile palestiniene si alte teritorii arabe care reprezinta dublul suprafetei Kuweitului, provocand nenumarate probleme locuitorilor respectivelor suprafete. Pana in ziua de astazi teritoriile arabe sunt ocupate iar populatia acelor teritorii este formata din persoane care se refugiaza sau sunt expulzate si cu toate acestea, comunitatea internationala nu a depus nici cel mai mic efort pentru a face presiuni asupra Israelului in vederea respectarii vointei internationale, in timp ce Criza din Golful Arab in prima zi, la 2 august 1990, a impus Rezolutia nr. 660 a Consiliului de Securitate International cu majoritatea de voturi cerand retragerea imediata completa si neconditionata din Kuweit.

Inainte de a se incheia ziua a patra a Crizei din Golf, a fost emisa a doua Rezolutie cu nr. 661, care a anuntat embargo-ul international asupra Irakului. In ziua a cincea, la data de 07.08.1990, presedintele American a declarat inceperea operatiunii ”Scutul Desertului”, care a fost cea mai mare operatiune militara din istorie.

2)                  Duplicitatea utilizata ca strategie in contextual discursului arab in batalia politico-diplomatica este un lucru, iar cunoasterea conceptului este cu totul un alt lucru. Daca ar exista anumite beneficii in preluarea acestei strategii in discursul politico-informational, atunci trebuie sa fim atenti asupra necesitatii lipsei de subiectivitate. In realitate nu exista contradictie sau duplicitate in pozitia americana decat din punctul arab de vedere, intrucat logica discursului politico-informational este in deplina concordanta cu sistemul de valori american, care se bazeaza pe actiuni agresive si conceptii de tip imperialist. Statele Unite consider sa se afla intr-o lupta permanenta pentru a-si apara interesele si pentru a proteja aliatul lor israelian, sub pretextul cauzei kuweitiene care este de fapt o parte flexibila si sub pretextul zonei Golfului care nu reprezinta de fapt decat un lac de petrol ce poate ajuta Statele Unite sa domine lumea din punct de vedere economic, pe o nisa anume.

Duplicitatea de care vorbim este legata de pozitiile legitimitatii internationale, intrucat contradictiile sunt vizibile in pozitiile adoptate de catre Consiliul International de Securitate, in cazul crizei din Golful Arab si in cazul situatiei ocuparii Palestinei.

3)                 Aceasta contradictie in reglementari, aceasta duplicitate a politicii legitimitatii internationale, a afirmat fara indoiala supunerea acestei legitimitati fata de reglementarile si interesele tarilor puternice, cu precadere fata de cele ale S.U.A., care a dominat regimul mondial in perioada respectiva, pe care l-a croit conform intereselor sale strategice si, ca urmare, a utilizat legea internationala dupa cum a dorit in criza Golfului Arab. Realitatea faptelor a demonstrat faptul ca interesele au avut ultimul cuvant in lege, prin urmatoarele aspecte:

a)     Atentia si votul majoritatii pentru gasirea unei solutii grabnice si decisive a Crizei din Golf, rolul dominant al Statelor Unite care a formulat aceasta solutie si trecerea ei in cadrul legitimitatii internationale. Apoi, intr-un mod grabit si suspect, s-a trecut la punerea in aplicare a deciziilor Consiliului International de Securitate al O.N.U., depasindu-se oricum limitele acestora. Conform analistului rus Alexandru Krasnov, care a scris in ”Nofisti” ca in ultimele patru luni ale anului, Consiliul International de Securitate al O.N.U. a luat nu mai putin de 21 de decizii pentru solutionarea Crizei din Golf si totodata a contestat incepand cu luna octombrie de trei ori politica israeliana privind teritoriile ocupate. Analistul atrage atentia asupra formei intransigente a deciziilor cu privire la Criza din Golf, fata de forma usoara a Rezolutiei 681 cu privire la cauza palestiniana si la protejarea poporului palestinian aflat in stare de ocupatie, o rezolutie adoptata in urma masacrului care a avut loc la Moscheea Al-Aqsa in ultima parte a anului 1990.

Dupa patru luni si jumatate in care s-a derulat Criza din Golf, au fost adoptate peste 20 de rezolutii acoperind toate aspectele crizei de la inceputul si pana la sfarsitul acesteia, in timp ce cauza palestiniana si conflictul israeliano-arab nu a generat mai mult de 10% atentie timp de sase decenii.

b)    De-a lungul istoriei abordarile cauzei palestiniene in cadrul Consiliului International de Securitate al O.N.U., au fost complet relationate de istoria dreptului de veto al poporului american in cadrul acestui consiliu, pe care Statele Unite il folosesc de fiecare data cand apare o situatie privind cauza palestiniana. Statele Unite si-au folosit dreptul de veto de aproape 60 de ori in istoria adoptarii Rezolutiilor prin vot in cadrul Consiliului, iar 30 de situatii dintre acestea au fost situatiile in care dreptul de veto a fost utilizat impotriva drepturilor palestiniano-arabe. Un exemplu il constituie Intifada Palestiniana, unde Statele Unite a folosit dreptul de veto de patru ori pentru a impiedica situatia benefica pentru teritoriile palestiniene. In Criza din Golf, in prima luna Statele Unite a facilitate cinci Rezolutii ale Consiliului de Securitate pentru solutionarea crizei.

c)     Comunitatea internationala a tratat Criza din Golf pe baza alineatului 7 din Carta O.N.U. luand in considerare articolele 39-45, ce permit comunitatii internationale luarea unor procedure fata de criza, in timp ce articolul 41 alineatul 7 stipuleaza urmatoarele: ”Consiliul de Securitate hotaraste ce proceduri nu necesita folosirea fortelor armate pentru executarea deciziilor privind embargoul si ruperea relatiilor si care proceduri trebuie executate de catre membri O.N.U., fiind permisa oprirea legaturilor economice prin transport feroviar, maritime, aerian, postal etc. si chiar a relatiilor diplomatice”. Articolul 42 stipuleaza faptul ca ”in cazul in care cele mentionate de catre articolul 41 nu sunt implementate sau scopul nu a fost atins, atunci se acorda dreptul utilizarii fortelor aeriene, maritime sau terestre sau a oricaror forte necesare pentru mentinerea pacii mondiale sau restaurarea acesteia”. Astfel Statele Unite au utilizat ca pretext hotararile legitimitatii internationale pe baza articolului 7, articolele 41 si 42 din Carta O.N.U. pentru a impune embargo-ul si apoi pentru a declansa razboiul rapid, depasind limitele acestei hotarari care a avut ca scop eliberarea Kuweitului de sub ocupatie Irakiana. Statele Unite au continuat astfel razboiul impotriva Irakului, pana ce i-a distrus potentialul militar, tehnologic si economic.