joi, 10 septembrie 2015

Diaspora altora nu-ti place , Traiane?

Zece ani a reprezentat dreapta puritană din România, s-a recomandat a fi prietenul americanilor, amicul Popularilor Europeni, a cancelarului Angela Merkel, un occidental rasat care acuza stânga că este anti-europeană. Azi, „simbolul” Occidentului în România îşi arată bipolarismul politic, după ce ne-a explicat cât de frumos „minte Uniunea Europeană” şi cât de „nesăbuită este” în cazul crizei imigranţilor!

De acelasi autor

·         1996, 2004, 2009 şi 2014. Ce putem învăţa din patru înfrângeri?
·         Europa nevertebrată

În mare, Traian Băsescu a declarat marţi seară că România ar trebui să refuze să primească refugiaţi, precizând că „nu este problema noastră” şi că ştie „ce frumos este să mintă UE” atunci când spune că aceştia vor fi cazaţi doar doi ani, adăugând că Europa primeşte acum „lecţia propriei nesăbuinţe”.

Practic a lansat două subiecte, desigur interconectate. Primul subiect se referă la opinia sa referitoare la refugiaţi, pe care o pot accepta în dezbaterea de idei, dar pe care categoric nu o pot susţine. Al doilea subiect este în schimb mult mai grav, prin prisma calităţii sale, de fost preşedinte al României şi de persoană publică, politician care teoretic ar trebui să poarte toată viaţa responsabilitatea declaraţiilor sale, având în vedere fosta demnitate. Am să încep cu al doilea.
Despre Europa „mincinoasă” şi „nesăbuită”
În septembrie 2015, Traian Băsescu aminteşte că i-a avertizat pe occidentali cu privire la intervenţia din Libia, declarând „nu distrugeţi dictatura din Libia pentru că reversul va fi un haos”.
Toate bune şi frumoase, doar că în urmă cu zece ani, în 27 martie 2005, cu ocazia Sărbătorii Pascale, Traian Băsescu, ciocnea ouă roşii cu soldaţii români din Irak. În aceeşi perioadă, Băsescu vizitase Irakul şi Afganistanul, România având trupe în ambele ţări. Întrebarea firească este: „Intervenţia Occidentului în Irak contra regimului Hussein nu a dus la haos? Haosul ulterior a fost piatră de temelie la apariţia şi extinderea Statului Islamic?”. „A uitat Traian Băsescu când România a urmat neclintită SUA, în Orientul Mijlociu şi Afganistan. A uitat că strategia americanilor a destabilizat zona?”
Desigur pentru toate acestea doar Europa este de vină, „mincinoasă” şi „nesăbuită”!
În 2006, PSD şi PNL cereau retragerea trupelor din Irak, argumentând extrem de inteligent şi posibile riscuri ulteriore, pe termen lung. Victor Ponta, mult hulitul comunist de către dreapta puritană, care în 1989 avea 17 ani, a fost primul politician român, care imediat după declanşarea crizei ostaticilor români, a cerut retragerea trupelor din Irak.
Preşedintele Traian Băsescu a declarat atunci, că iniţiativa liberalilor privind retragerea trupelor din Irak reprezintă un "puci anti-România". Dar sigur, azi, puritanilor de dreapta le este foarte greu să recunoască asta!
Aş fi vrut să-l aud pe Traian Băsescu, opinând cele vrute şi nevrute, despre Europa şi politica sa externă şi atunci când liderii PPE în frunte cu Merkel l-au susţinut la referendumul din 2012. Ar fi fost mai draguţ să-i spună cancelarului german că e mincinos şi nesăbuit, decât să acuze cu mânie proletară, că Ponta ia în spinare România şi o duce în China comunistă!
Oare cât de populist şi bipolar poţi fi Traian Băsescu, în condiţiile în care Uniunea Europeană este construită pe principiul solidarităţii, a drepturilor civile?
"Drepturile civile universale au fost până în prezent strâns legate de Europa şi de istoria sa, ca un principiu de baza al Uniunii Europene. Dacă Europa nu reuşeşte să facă faţă crizei refugiaţilor, aceasta legatură cu drepturile civile universale se va rupe" Angela Merlek, despre criza imigranţilor.
Mediterana înseamnă Europa, cu toată cultura, istoria şi economia ei.
Primul subiect abordat de Băsescu, în privinţa imigranţilor, „nu este problema noastră” este la rându-i extrem de greşit, pentru că transmite un mesaj, încântător de uşor în calitate intelectuală, crunt de populist şi generator de curente radicale. Siria, Libia sau alte ţări africane, domnule Traian Băsescu sunt Europa! Prin cultură, istorie, prin geografia economică a ultimilor 2.000 de ani!
Mediterana separă şi în acelaşi timp uneşte culturi, este minunat de plurală şi totodată unitară. În Mediterana şi nord africanul şi europeanul se regăsesc, pentru că simte că revine la origini, la tradiţiile feniciene, romane, berbere sau arabe.
Mediterana dragi prieteni, nu a fost niciodată o periferie a intereselor Europei, ba din contră, sute de ani a fost centrul economic al Europei, până la descoperirea Americilor şi înfiinţarea primelor colonii, când energia comercială a sudului Europei, a început treptat să fie întrecută de modernul „occident” datorită virginelor preerii de peste Atlantic.
Sigur, i-aş putea recomanda fostului preşedinte Mediterana lui Fernand Braudel, intelectual încadrabil în a doua generaţie a şcolii Annales, însă cred că mai util ar fi un argument de bun simţ: Oare cum să poţi stimulezi discursul urii asupra unor imigranţi asiatici, când românii tăi, văduviţi de slaba gestiune a ţării, prin inclusiv vinovăţia domniei tale, sunt pribegi în ţări străine?
Da, Traian Băsescu, acea Diasporă românească, de care suntem cu toţii mândrii şi pentru care ne enervăm când lideri politici populişti din Occident o jignesc! Pentru că înainte să fim membrii ai Uniunii Europene, după al doilea război mondial, domnule Băsescu, zeci de mii de români, maghiari au luat drumul unei vieţi mai bune în ţările Occidentului. Acei români erau imigranţi, ce ulterior au primit azil politic...
Dar domnule Băsescu, dacă Diaspora altora nu îţi place şi desigur, apelezi la valorile Europei Creştine, permite-i unui străin de Credinţă şi cele sfinte, ca mine, să-ţi ofere o mostră de moralitate şi umanitate creştină:

„Chiar dacă refugiaţii sunt de alt neam, cultură şi credinţă, pentru noi, creştinii, sunt semenii noştri aflaţi în dificultate ca urmare a unui conflict sângeros din ţara lor. Aşa că toţi românii ortodocşi trebuie să acţioneze cu dragoste de semeni, în baza credinţei creştine. De asemenea, Patriarhia are în vedere şi sprijinirea autorităţilor în eventualitatea în care România va găzdui refugiaţi. De altfel, în Bucureşti există o comunitate de creştini arabi, sprijinită de BOR” - poziţia oficială exprimată de către Patriarhia Bisericii Ortodoxe Române.


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu